Rapid TV : 2013

28 decembrie 2013

29.12.2013

Nicolae Vasile, major



Astazi, fundasul nostru stanga, Nicolae Vasile, implineste 18 ani si cu aceasta ocazie ii uram La multi ani, sa fie sanatos, fericit si sa ne aduca si noua, rapidistilor, fericire prin evolutiile lui. Sa ne traiesti, Niky!!!


28.12.2013

Razvat Rat si Nicolae Grigore au fost integralisti



   Fostul fundas rapidist, Razvan Rat, a jucat toate minutele partidei West Ham - WBA, 3-3. West Ham ocupa locul 19 la jumatatea campionatului, echipa londoneza fiind la un singur punct de primul loc care ii asigura ramanerea in Premier League. 
   In prima liga saudita, Nicolae Grigore a fost integralist in partida pierduta de echipa sa, Al Ettifaq, 1-5 la Al Hilal. Dupa 15 etape, echipa lui Grig ocupa locul 7 in clasament, fostul capitan al Rapidului jucand 12 meciuri, in care a inscris de 3 ori.


Rapidul cere modificarea regulamentului de acordare a licentei pentru sezonul urmator
Giuleştenii îi cer lui Viorel Duru să respecte legea insolvenţei în momentul în care va analiza dosarul de licenţiere pentru următorul an competiţional.
Acţionarii rapidiştilor susţin că forurile decizionale ale FRF trebuie să ţină cont de problema insolvenţei, având în vedere particularităţile unei astfel de proceduri.
În acest moment, data limită pentru depunerea dosarelor de licenţiere este 31 martie 2014, când cluburile trebuie să facă dovadă că nu au datorii faţă de angajaţi, jucători şi antrenori. Astfel, după ce U Cluj a obţinut licenţa la TAS în vară (deşi era în proces de insolvenţă), Viorel Duru a introdus în RNLC (Regulamentul Naţional de Licenţiere) un amendament prin care şi cluburile în insolvenţă pot să primească licenţa dacă au planul de reorganizare confirmat de judecătorul sindic până la 31 martie 2014.
Rapidiştii au cerut ca, în cazul în care planul de reorganizare nu va fi aprobat până pe 31 martie, să primească, totuşi, licenţă provizorie. Astfel, dacă până la finalul lunii iunie, când Comitetul Executiv al FRF va omologa rezultatele din Liga I şi Liga a-II-a, planul a fost confirmat, licenţa va fi definitivă. Dacă, însă, judecătorul nu va fi de acord cu planul de reorganizare, licenţa să fie ridicată!

Acţionarii vişiniilor şi-au argumentat cererea prin faptul că termenele date de Tribunalul Bucureşti sunt lungi şi că, astfel, ar risca să nu aibă planul aprobat de judecătorul sindic până la data limită impusă de FRF.

Un alt punct pus în discuţie de rapidişti cu Viorel Duru este modul prin care se pot contesta deciziie luate de Departamentul de Licenţere din cadrul FRF. În acest moment, un club care nu primeşte licenţa se poate adresa doar la TAS, fiind obligat să semneze o convenţie arbitrală.  Însă giuleştenii vor să aibă posibilitatea să meargă şi în instanţele civile. Tocmai în acest sens au propus şi modificarea regulamentului.
Sursa: prosport.ro

27 decembrie 2013

27.12.2013

Fiul lui Adrian Paunescu cere 100.000 de euro pentru imnul Rapidului


La Rapid nu este niciodată linişte. Vechilor probleme financiare li s-a mai adăugat una: giuleştenii riscă să rămână fără imn, chiar din returul campionatului.
Astfel, Andrei Păunescu, fiul regretatului poet Adrian Păunescu, nu vrea să-i lase pe rapidişti să mai folosească imnul. Acesta vrea în schimbul utilizării creaţiei artistice drepturi de autor în valoare de 100.000 de euro. “Îi aştept pe cei de la Rapid să facă primul pas, să vină la discuţii, să ne înţelegem, să se achite de datorii, că altfel ne adresăm instanţei! Altă soluţie nu văd, deşi nu-mi doresc să se ajungă acolo”, a declarat Andrei Păunescu pentru www.fanatik.ro.

Patronul giuleştenilor, Adrian Zamfir, i-a transmis lui Andrei Păunescu că tatăl său a compus imnul pentru suporteri şi nu pentru bani.  „Domnul Păunescu când a compus imnul a făcut-o pentru fanii Rapidului, nu în scop mercantil. Dacă nu vom avea voie să punem imnul la stadion, acesta va fi cântat de suporteri, lor nu are voie nimeni să-le interzică acest lucru, fără ei imnul nu ar fost fost niciodată cunoscut”, a declarat finanţatorul Rapidului, Adrian Zamfir pentru www.prosport.ro.
Sursa: prosport.ro

Gradinita e salvarea Rapidului de la faliment
Alexandru Ioniţă (19 ani), Nicolae Vasile (18 ani), Andrei Ciolacu (21 de ani) şi Mădălin Martin (21 de ani) pot aduce prin transferurile lor banii necesari pentru salvara clubului de la faliment. 
În acest moment Rapid are nevoie de 3,6 milioane de euro pentru a scăpa de toate problemele şi a putea ieşi din insolvenţă.  Alexandru Ioniţă este aproape să ajungă la Astra Giurgiu, după ce Ioan Niculae a bătut palma cu Adrian Zamfir pentru 50% din drepturile federative ale jucătorului. Însă de mijlocaşul rapidist s-au interesat mai multe cluburi din Germania şi Spania, care se pare că sunt dispuse să plătească 1.000.000 de euro pentru “perla Giuleştiului”.  Un alt puşti care impresionează este Nicolae Vasile, monitorizat de Lazio, AS Roma, Toulouse şi două cluburi din Olanda. Giuleştenii sunt dispuşi să-l lase să plece pe fundaşul stânga, dacă vor primi în schimbul transferului său peste 500.000 de euro.
Doman, reinventat în Giuleşti
Mădălin Martin a reuşit un sezon de toamnă bun în tricoul Rapidului, fiind deja monitorizat de mai multe echipe din Europa. În plus, atacantul giuleştenilor a marcat un gol important în meciul de tineret Irlanda – România(0-1), fiind om de bază în echipa pregătită de Bogdan Stelea.
Plecarea în iarnă a celor patru de la Rapid ar pune în pericol şansele de promovare ale echipei în prima ligă. De asemenea, un alt jucător care are căutare în acest moment este Cătălin Doman (25 de ani), care avut câteva meciuri foarte bune în tricoul Rapidului. Fostul mijlocaş de la FC Argeş are şanse mari să ajungă la o echipă de Liga I chiar din această iarnă. 
14 meciuri a jucat Cătălin Doman pentru Rapid şi a marcat 3 goluri
2 goluri a înscris Martin pentru Rapid în 15 partide
6 reuşite are Alex Ioniţă în 17 meciuri în tricoul Rapidului
15 partide a evoluat Ciolacu pentru Rapid reuşind să înscrie 3 goluri
14 meciuri a jucat Nicolae Vasile în tricoul giuleştenilor
Sursa: prosport.ro

Interviu cu antrenorul Rapidului, Vio Moldovan
Moldovan a venit în Giuleşti pe final de carieră, când, spune el, pierduse motivaţia de a mai juca fotbal: "Suporterii ăştia minunaţi m-au ajutat. Datorită lor am regăsit plăcerea de a juca din nou". Într-un an şi jumătate, tipul pragmatic trecut prin Elveţia, Anglia, Turcia şi Franţa, s-a îndrăgostit de Rapid şi, atunci când clubul de la care s-a retras avea mai mare nevoie de el, s-a întors. La mijlocul lui septembrie, Moldovan prelua banca tehnică a Rapidului şi, automat, toate problemele echipei din Giuleşti. Într-o discuţie de aproape o oră purtată cu reporterii ProSport, omul cu 70 de selecţii la echipa naţională a vorbit despre legătura dintre el şi Rapid, despre momentele importante ale carierei sale de fotbalist, dar şi despre problemele fotbalului românesc. 
Probabil că aţi auzit de foarte multe ori această întrebare în ultimele luni: de ce aţi venit la Rapid, având în vedere situaţia critică în care se află clubul?
Sunt foarte multe probleme cu care m-am confruntat de când am preluat echipa. Ştiam că va fi dificil – nu m-am aşteptat să curgă lapte şi miere la Rapid – dar nu mă aşteptam să fie chiar atât de multe probleme.Când am venit , voiam să am asigurat doar minimum necesar pentru a ne pregăti în linişte. Atât! Am făcut eforturi uriaşe, împreună cu băieţii, pentru a avea rezultate şi pentru a ne bate la promovare.
Tocmai din motivul acesta revine întrebarea anterioară: De ce?
Am făcut-o pentru că, sincer, aveam această dorinţă de a antrena la Rapid. S-a ivit această oportunitate într-un moment dificil al clubului şi am vrut să dau o mână de ajutor. Trebuia, totodată, să reintru în circuit pentru că pauza era deja foarte mare. Oricum, am speranţa că Rapid nu va muri! Şi mi-am propus să alcătuiesc o echipă care în cel mai scurt timp să se întoarcă în Liga I. E Rapid... un club de tradiţie, un club cu suporteri extraordinari şi am încredere că voi reuşi. Ideea mea a fost să fiu un factor de stabilitate, o persoană care să aducă lângă club anumiţi oameni potenţi din punct de vedere financiar să redresăm corabia.
Vorbiţi despre ataşament faţă de club, dar aţi jucat doar o scurtă perioadă în Giuleşti...
Un an şi jumătate, ultimul contract din caieră! Dar am avut parte de un final formidabil. Datorită acestui club, datorită rezultatelor pe care le-am avut aici, datorită suporterilor care m-au iubit şi m-au respectat din primul minut pentru ceea ce am făcut pe teren. Oamenii apreciază când te baţi pentru echipă şi datorită lor am reuşit să am încă un an şi jumătate de carieră. Înainte de Rapid am vrut să mă las...
Ce s-a întâmplat de v-a făcut să vă răzgândiţi?
Eram la Timişoara, mă întorsesem din străinătate, iar familia mea era la Bucureşti. Treceam printr-un moment dificil pentru că în acea perioadă tatăl meu murise... Voiam să vin acasă, să am linişte, pentru că îmi fusese destul de greu până atunci. M-am întâlnit cu George Copos şi cu Răzvan Lucescu şi am venit la Rapid. Am găsit un grup extraordinar aici, am făcut rezultate pe plan internaţional, am câştigat două Cupe ale României pe final de carieră... Suporterii m-au primit cu braţele deschise, pot spune că datorită lor am găsit motivaţia necesară de a continua. Pentru că nu e uşor ca după 10 ani de străinătate să te întorci acasă şi să te readaptezi la realitatea fotbalului românesc. 
Bun, dar...
(ideea lui Moldovan continuă) Odată ajuns la Rapid am simţit câtă pasiune, dorinţă şi determinare există în rândul suporterilor.... Uite, mai toţi care au trecut pe aici, indiferent că au jucat mult sau puţin, rămân ataşaţi de club. Cântecul ăla al fanilor «Ăsta e Rapidul din Giuleşti, iubeşte-l şi-ai să înnebuneşti» e adevărat! Îţi intră «microbul». Foarte mulţi oameni care au venit pentru prima oară la stadion, pe Giuleşti, au rămas marcaţi şi s-au întors şi a doua oară. Şi a treia oară şi a patra oară şi au au devenit suporteri ai Rapidului.
Un exemplu de ataşament al suporterilor este şi gestul făcut vara trecută, când unii dintre ei au intrat în greva foamei...
Doar la Rapid se poate întâmpla aşa ceva! Nu ştiu dacă în altă parte suporterii ar fi făcut un astfel de gest. Nu există cuvinte... Şi gândeşte-te că acolo erau oameni de toate vârstele... Sunt foarte mulţi care sunt suporteri ai Rapidului de mici, au prins foarte multe generaţii, au suferit foarte mult lângă echipa asta, cunosc problemele clubului. Din această suferinţă se naşte pasiunea!
Vorbeaţi ceva mai devreme despre cei doi ani în care nu aţi antrenat. Cum v-aţi umplut timpul liber în această perioadă?
Am încercat să descopăr şi alte lucruri în afară de fotbal. Am avut şi am această colaborare cu DolceSport şi m-am ocupat şi de viaţa privată. Am profitat mult de această perioadă. Am studiat, am analizat anumite lucruri. A fost şi o perioadă de reflecţie...ce am făcut bine şi ce am greşit în mandatele precedente de la Vaslui, Braşov şi Sportul. Dar era normal să mă întorc, era momentul. Deja trecea timpul şi când ieşi o perioadă mai mare din circuit, lumea te mai uită, nu mai ştie ce vrei. Era momentul să mă întorc. Dar au fost doi ani cu mult timp de gândire (zâmbeşte).
Pauza aceasta poate...
(întrerupe reporterul) Scuză-mă! Voiam să mai spun că în timpul ăsta am mai avut oferte din Liga I şi din Liga a II-a, dar am preferat să stau să aştept. Nu era momentul, aşa cum am simţit acum, la Rapid. Aici a fost ceva special pentru că vorbim despre clubul la care mi-am încheiat cariera. În altă parte probabil că mi-ar fi fost mai greu.
Când v-aţi lăsat de fotbal eraţi împăcat cu ideea retragerii?
Am fost foarte împăcat! Sincer, pe final - în ultimele luni - nici nu mai aveam răbdare. Parcă îmi număram zilele, ca în armată. AMR…nu ştiu câte zile. Simţeam că mi-a ajuns! Nu mai aveam motivaţie, nu mai aveam dorinţa de a juca. Poate că fizic mai duceam, nu-mi făceam probleme. Vezi tu, sunt anumiţi jucători care pot fizic, dar mental sunt extenuaţi. Pe mine nu mă mai motiva absolut nimic. Nici campionatul, nici o nouă participare în cupele europene. Aşteptam să se termine odată şi să descopăr altceva, să văd ce urmează după cariera de fotbalist.
Există şi alt caz...
Ştiu, să nu mai poţi din punct de vedere fizic, dar să îţi doreşti. Dar eu nu regret, chiar mă bucur că m-am oprit la timp. 35 de ani, suficient! Nu avea rost să mai pierd timpul. Ce să fac? Să păcălesc, să lungesc cariera... când dispare pasiunea e bine să spui «stop». Ţi-am mai spus, în ultimele luni nu mai aveam spiritul necesar.
Măcar aţi putut să găsiţi motivaţie în momentul în care aţi revenit în ţară....
Mi-a fost foarte greu, să ştii. A fost o ambiţie personală să reuşesc la revenirea în ţară. Mulţi prieteni îmi spuneau «Băi, eşti nebun? Ce-ţi mai trebuie ţine să te întorci după ce ai stat 10 ani în străinătate? Las-o baltă, că mulţi s-au întors şi n-au reuşit să se adapteze». Şi, repet, uşor nu mi-a fost. Vedeam totul gri, totul negativ. Bine, şi acum sunt foarte multe lucruri care nu îmi plac, dar nu am ce face, trebuie să mă adaptez. Atunci am avut o perioadă în care, pur şi simplu, eram turbat! Credeam că am progresat şi noi, dar am descoperit multe lucruri care m-au bulversat. Nu-mi venea să cred!
Concret, care au fost aceste lucruri despre care spuneţi că v-au şocat atunci când aţi revenit în ţară?
Mentalitatea! Şi nu numai! Nu ştiu când ne vom putea schimba. În afară e o altă viziune. Noi vrem şi batem din gură şi vrem să fim precum francezii, germanii, englezii, dar facem lucrurile cu jumătăţi de măsură, tot felul de combinaţii, păcăleală, multă minciună. Dacă vrei să faci un lucru serios ţi se pun tot felul de piedici... sunt foarte multe lucruri care împiedică progresul. Nu am învăţat să gândim pe termen lung, să construim...
Odată întors în ţară a trebuit să faceţi lucruri pe care, în mod normal, nu le-aţi fi făcut? Să faceţi compromisiuri?
Eu nu mi-am dat şi nici n-o să-mi dau vreodată pantalonii jos în faţa unui conducător sau patron... Ăsta sunt. Mă vrei, bine, dacă nu, nu. Eu, repet, nu-mi dau pantalonii jos în faţa nimănui. Şi lucrul ăsta deranjează. Ţi se închid uşi. Să ştii că nouă, celor din generaţia mea, ni s-au închis multe porţi şi mulţi şi-au dorit să nu reuşim. Dacă am venit şi am vrut să ne implicăm să schimbăm ceva – alte idei, altă viziune – mulţi ziceau «Hai, mă, ce naiba, vin ăştia să ne înveţe pe noi?! Lasă că le arătăm noi!». Opinia noastră de multe ori a deranjat.
Revin un pic la cariera de fotbalist. Dintre campionatele în care aţi jucat, care a fost cel în care v-a fost cel mai greu să vă adaptaţi?
Sincer, atunci când am plecat de la Dinamo, în 1995, şi am ajuns în Elveţia... parcă eram plecat de-o viaţă. Nu am avut nici măcar un moment în care să sufăr din cauza dorului de casă. M-am adaptat imediat la Neuchatel, era exact pe placul meu. M-am debarasat… nu mai eram îngrădit de mentalitatea şi de regimul din România... cantonamente nesfârşite, antrenamente în care făceai cantitate şi nu calitate. Am descoperit un alt mod de a privi fotbalul. Trebuia să am grijă de mine, veneam direct la jocuri - fără cantonamente - aveam timp şi de familie. Mă simţeam eliberat. Mi-a plăcut enorm! Eu m-am adaptat rapid în mai toate ţările în care am fost.... Poate în Anglia, unde nu mi-a plăcut deloc.
Ce s-a întâmplat în Anglia?
Stai că revin şi-ţi povestesc şi cum a fost cu Anglia.... Nu am suferit niciodată din cauza dorului de casă, prieteni sau altceva. Am avut familia cu mine tot timpul, era lucrul care mă interesa cel mai mult. Aveam o viaţă degajată, eram eliberat. Nu exista presiunea asta total inutilă pe care o avem în România. Apoi, de la Grasshopper am plecat la Coventry, nu trebuia să fac pasul ăsta. Ieşisem pentru a doua oară golgeterul campionatului elveţian şi aveam oferte de la Betis şi de la VfB Stuttgart. Joachim Low, pe care l-am avut după aceea antrenor la Fenerbahce, mă voia, dar clubul cerea prea mult. Am acceptat să stau încă un an, până după Campionatul Mondial din Franţa, dar în iarnă – eu eram în vacanţă – clubul meu s-a înţeles cu Coventry. La Bucureşti au venit preşedintele lui Coventry şi cel al lui Grasshopper, bătuseră palma pentru o sumă record la vremea aceea, undeva la 10 milioane de franci elveţieni. Bani mulţi pentru club. Bun, şi oferta pentru mine era bună, dar m-am dus acolo din vacanţă, complet nepregătit, campionatul englez era în plină desfăşurare... o lună nu am făcut pregătire, iar ei jucau. Mi-a fost greu…am stat şase luni şi n-am mai avut răbdare să mai stau. Dacă mi-a intrat un lucru în cap, cu greu mi-l mai scoţi. Şi am plecat!
Aproape toţi românii care au ajuns în Anglia au vorbit la superlativ despre Premier League, despre modul în care englezii privesc fotbalul...
Eu am ajuns la Coventry, un loc destul de simplist. Poate dacă mă duceam la o echipă din Londra, să dau un exemplu, lucrurile stăteau altfel. Era o altă viaţă, evoluai alături de altfel de jucători... Dar după Campionatul Mondial din Franţa am vrut să plec şi Fenerbahce a venit şi mi-a plătit clauza de reziliere.
Aţi dat liniştea din Eveţia pe agitaţia din Turcia, după o scurtă escală în Anglia...
Tumultuoasa Turcie, exact! Au fost doi ani frumoşi, dacă mă refer strict la prestaţiile mele. Am jucat, am dat goluri, dar ca echipă nu prea am avut rezultate. Era Galatasaray la putere atunci. Noi nu aveam un grup unit, un spirit de echipă. Fiecare juca pentru el, nu trăgeam în aceeaşi direcţie. Eu am fost apreciat, dar îmi doream foarte mult să mă întorc în Vest. Mai aveam încă doi ani de contract şi aveam clauză de reziliere. După Europeanul din 2000 voiam să mă întorc într-un campionat puternic. S-a ivit oferta de la Nantes şi am făcut o super alegere! Am luat campionatul din primul sezon, au fost patru ani excelenţi.
Sunteţi genul de fost fotbalist care să se gândească des la perioada în care juca?
Am momente de nostalgie, nu pot să mint. Dar nu trăiesc cu amintirile, m-am detaşat destul de mult. Am o colecţie de tricouri acasă, sunt acolo, le-am depozitat într-un dulap... Dacă, de exemplu, îmi pun un CD Cu golurile mele mă apucă nostalgia. Mă uit şi văd ce slăbuţ eram, ce goluri dădeam, ce agil eram... Sunt normale sentimentele astea, dar prefer să fiu cât mai mult ancorat în realitate. Nu mi-e dor de viaţa de fotbalist! Ştiu că sunt unii care suferă enorm după ce se lasă, dar pe mine chiar mă deranjează discuţiile despre trecut. A fost o poveste frumoasă, dar gata, a trecut. Sunt un tip pragmatic.
Apropo de trecut şi prezent, ce părere aveţi despre comparaţiile cu "Generaţia de aur" pe care le-au auzit toţi fotbaliştii naţionalei din ultimii zece ani...
Dacă te referi la rezultate, e normal să te raportezi la acea perioadă. Că vrei să ajungi din nou acolo, să ajungi constant la Mondiale şi la Europene. Dar uite că din 2000 am mai avut o singură participare la un turneu final.
V-aţi obişnuit cu situaţia asta?
Uite, buni, răi, strâmbi, cu un joc spectaculos sau mai puţin spectaculos, noi eram mai mereu prezenţi la turneele finale. Aveam constanţă şi eram respectaţi pe plan internaţional. Toată lumea vorbea la superlativ de România. Nu mă refer doar la fotbal aici, ci la sport, în general. Eram singurul ambasador viabil al acestei ţări. Spuneai România, spuneai echipa naţională, Hagi, Popescu, Nadia... Te râcâie trecutul pentru că ai vrea să fii din nou acolo.
Poate fi privit faptul că am ajuns în baraj ca pe o performanţă?
Noi trebuie să revenim cu picioarele pe pământ şi să realizăm că nu mai suntem ăia de acum 15 ani! Am scăzut foarte mult! În preliminarii am avut un parcurs corect, chiar dacă eu cred că, în cazul în care Turcia schimba selecţionerul mai devreme, noi nu mai prindeam barajul. Dar am ajuns acolo. Nu ştiu dacă poate fi socotit acest lucru drept performanţă. E un progres, cred că acesta este cuvântul potrivit. Selecţionerul, oricum, avea obiectiv calificarea la Europeanul din 2016 şi formarea unei echipe competitive...
Sunteţi antrenor, se vede o idee la echipa naţională?
Referitor la joc, vrem altceva. Eu aş vrea altceva. Toată lumea vrea să vadă altceva, dar trebuie să mai şi poţi. Ca şi parcurs e ok, am ajuns în baraj, dar până aici ne-a fost. Chiar dacă am avut un adversar accesibil, care putea fi pus mult mai mult în dificultate. Mă rog, acum e tardiv şi vorbim degeaba.
Există un jucător din tânăra generaţie care să vă placă în mod deosebit..
Chiricheş îmi place foarte mult, va creşte în campionatul Angliei. S-a adaptat repede şi ăsta este un lucru foarte bun. Îmi plăcea de când era la Pandurii şi a confirmat ulterior că are calităţi. Maxim poate să devină acel număr 10 pe care şi-l doreşte echipa naţională. El, deocamdată, nu poate să facă totul de unul singur. Trebuie să mai acumuleze...
Poate Ioniţă peste câţiva ani...
Da, eu am încredere că va ajunge acolo. Trebuie însă să joace şi să înveţe şi jocul fără minge. Atunci când este în posesie, Ioniţă este excepţional. Are o abilitate fantastică, «ghidonează»mingea cu sângul lui cu o lejeritate incredibilă. Dar trebuie să înveţe să joace pentru echipă, să fie mai altruist, să facă mai mult jocul. Are momente când dispare din meci, dar să ne gândim că are doar 19 ani. E tânăr, dar până acum şi-a pus amprenta pe rezultatele Rapidului.
Sursa: Liga2.ro

30.11.2013



Liga 2, Etapa 14, Stadionul Astra (Ploiesti), ora 12:00

RAPID BUCURESTI - UNIREA TARLUNGENI   ( 0 : 1 )   0 : 1
0:1 Sorin Marin (31)

RAPID

Virgil DRAGHIA
Nicolae VASILE
Dan SANDULESCU   (Andrei CIOLACU '67)
Alexandru IACOB
Ionut VOICU
Ciprian SELAGEA   (Valentin NEGRU '21)
Daniel PANCU
Catalin DOMAN
Alexandru IONITA II
Madalin MARTIN   (Alexandru COMAN '54)
Darko LUKANOVIC

Antrenor: Viorel MOLDOVAN 


TARLUNGENI


F.Iacob - Vlasceanu, Dumbrava, I.Serban, R.Barbu - Iaru, S.Marin, Marcas, Enceanu (B.Lita '62) - Elek (A.Postolache '90+2), L.Nicolae (A.Neculai '89)     Antrenor: Laszlo Balint


1Locul anterior: 4148422011+928LWWWD
2Locul anterior: 5148422014+628WWWWW
3Locul anterior: 1147432818+1025LLDWD
4Locul anterior: 2148152314+925LLWWL
5Locul anterior: 3126421611+522LDWLW
6134631814+418LWLDW
7Locul anterior: 8145361918+118WWDWL
8Locul anterior: 914437914-515WWLLW
9Locul anterior: 7144371020-1015LLLDD
10144281825-714WWLLL
11132561423-911WLDLL
12120391124-133LLDLL


Postări populare