- Rapid TV

9 iulie 2015

ANDREI CIOLACU TRĂIEȘTE UN COȘMAR ÎN POLONIA

Andrei a ajuns în iarnă la echipa ce tocmai l-a transferat pe Marcel Gecov, însă nu a apucat să joace nici măcar un minut la prima echipă, cu toate că era unul dintre golgeterii echipei secunde. 

Impresarul care l-a adus pe Ciolacu la Slask, Pawel Kopec, a vorbit presei din Polonia despre felul în care cei din club îl umilesc pe Andrei și de faptul că vor să-i încheie acestuia cariera, cerându-i să renunțe la 100.000 de euro pentru a-l lăsa să plece liber.

Încântat la început de oraș și de echipă, Andrei și-a așteptat șansa de a juca la prima echipă, dând totul la echipa secundă, iar după o perioadă bună, s-a așteptat să joace împotriva Legiei Varșovia. Când acest lucru nu s-a întâmplat, Ciolacu a fost devastat, astfel că impresarul s-a dus la președintele clubului Pawel Zelem, care i-a spus că urmează meciuri foarte importante pe finalul sezonului și că fostul rapidist nu va juca. În acel moment Ciolacu i-a cerut președintelui să rezilieze contractul, însă a fost refuzat.

După meciul cu Legia, Slask s-a deplasat la Lech, iar antrenorul Pawlowski l-a chemat pe român și l-a întrebat dacă poate conta pe el, însă Ciolacu i-a răspuns că nu este sută la sută apt mental și că ar vrea să se despartă de club. Astfel, antrenorul a spus presei că Ciolacu a refuzat să facă deplasarea la Poznan, și, conform lui Kopec, Pawlowski a exagerat ca să-l scoată pe român vinovat și ca să se spele pe mâini în public.

Din acest moment a început războiul între Ciolacu și Slask. Polonezii nu au vrut să rezilieze contractul considerând că venirea și șederea lui Andrei i-a costat, astfel că nu vor să-l lase să plece gratis, ci doar dacă ar renunța la 100.000 de euro pe care i-ar mai avea de încasat, deoarece Slask nu consideră că ar fi normal să îi ofere 100.000 de euro pe an unui jucător ca să joace în liga a treia, fiindcă antrenorul primei echipe nu-i va da nicio șansă, spune Kopec, care consideră că polonezii nu vor să rezolve situația contractuală, ci să-l umilească pe român.

Ciolacu dă totul la antrenamente, chiar face alergări extra prin parcurile din Wroclaw, pentru a nu rămâne în urmă cu pregătirea, însă este la pământ cu psihicul deoarece în jumătate de an nimeni din staff-ul polonezilor nu a stat de vorbă cu el.

Kopec afirmă că l-a sunat personal pe antrenor pentru a-i mai da o șansă lui Ciolacu, iar acesta i-a spus că va reconsidera problema, însă fotbalistul nu a făcut parte din primii 18 nici la meciul cu Gornik Zabrze.

Impresarul este contrariat de faptul că Ciolacu a înscris 9 goluri pentru echipa de rezerve, în liga a treia, și crede că este singurul fotbalist cotat la 400.000 de euro, dornic să joace, căruia nu i s-a oferit nici măcar șansa de a juca cinci minute în prima ligă poloneză.
Ciolacu i-ar fi spus lui Kopec că decât să joace în liga a treia poloneză în sezonul viitor mai bine se retrage.

Interesant este faptul că polonezii nici măcar nu l-ar fi urmărit pe viu pe Ciolacu, ci doar video, semnând pentru un an și jumătate doar pe baza testelor fizice și după vizionările de pe internet.

Purtătorul de cuvânt al polonezilor, Michael Mazur, a declarat că nu se opune plecării lui Ciolacu, însă nu există nicio ofertă pentru român, și că cei de la Slask ar fi dispuși să-l lase să plece împrumut.

Ciolacu nu a participat nici la ședința foto a clubului Slask, astfel că situația este clară. Ori găsește un club, ori va sta pe bară în următorul sezon.