- Rapid TV

9 iulie 2015

PANCU VA FI NOUL PREȘEDINTE AL RAPIDULUI, DAR PUNE CONDIȚII

"Mi-am dat acordul, dar trebuie să am o discuție foarte serioasă. Am niște principii de la care nu vreau să mă abat. Probabil că nu va fi vreo problemă. Va trebui să am și eu la început putere de decizie, știți că am personalitate. Dacă finalizăm discuțiile zilele acestea mă voi implica în alegerea antrenorului.
O să vin și cu propuneri, dar poate mâine va numi noul antrenor. Nu va veni Miriuță, dar soluții mai sunt. La Rapid mereu se vorbește de antrenori valoroși. Rapid nu poate fi a doua variantă! Eu nu merg acolo marionetă. Mi-aș dori să fiu președinte pe viață dacă se poate. Nu voi mai juca, pentru că nu-mi place să amestec lucrurile", a declarat veteranul giuleștenilor.

"Am discutat din nou cu Daniel Pancu astăzi (n.r. miercuri, 8 iulie). Noi mai vorbisem de mai multe ori pe acest subiect, nu e o decizie luată pe moment. Și-a încheiat cariera de jucător și e noul președinte al clubului. E cea mai bună soluție în acest moment pentru Rapid", a declarat miercuri Valerii Moraru.

sursa: digisport