- Rapid TV

8 octombrie 2015

DAN ALEXA, UNUL DINTRE VIITORII MARI ANTRENORI AI ROMÂNIEI?
Va împlini 36 de ani pe 28 octombrie și este deja unul dintre antrenorii de mare viitor din fotbalul românesc.
Retras din cariera de fotbalist în martie 2014, după încheierea contractului cu Anorthosis Famagusta, DAN ALEXA și-a început activitatea de antrenor pe banca celor de la ACS Poli Timișoara, echipă pe care a reușit să o promoveze, fără mari emoții, încă din primul an, bănățenii terminând la 9 puncte distanță față de locul 2, CS Mioveni, și la 21 de puncte de locul 3, Metalul Reșița, promovarea nefiind pusă în niciun moment sub semnul întrebării.
Cum răbdarea nu este punctul forte al conducătorilor din România, Dan Alexa a fost demis de la ACS Poli după numai opt etape din prima ligă, perioadă în care obținuse doar 5 puncte, însă, în cele opt meciuri timișorenii au întâlnit șapte dintre primele opt echipe ale clasamentului din acest moment (Astra, Viitorul, Pandurii, Dinamo, ASA, Craiova și CFR), singura echipă mai slab clasată, FC Botoșani, aducându-i și singura victorie a lui Alexa în liga 1, după un 2-1 la Timișoara.
Venit la Rapid cu doar câteva zile înaintea startului de campionat din liga a doua, într-un schimb cu Florin Marin, Dan Alexa a reușit să continue excelentul parcurs de liga a doua, obținând cinci victorii din șase meciuri, cu doar două goluri primite, Rapid nefiind în frunte doar din cauza unui meci în minus disputat.
Astfel, bilanțul lui Dan Alexa în liga a doua este impresionant:
36 meciuri, 24 victorii, 9 egaluri și 3 înfrângeri, golaveraj 60-13, 81 puncte acumulate, iar Chirurgul se anunță unul dintre antrenorii de top ai țării.
Pe lângă aceasta, Dan Alexa este și un om deosebit, iubit și respectat de jucători și de suporteri, determinarea sa transmițându-se și celor din teren.