- Rapid TV

12 februarie 2016

ALEXA VORBEȘTE DESPRE PLECAREA LUI BURCĂ



Antrenorul Rapidului, Dan Alexa, este afectat de demiterea lui Ovidiu Burcă, cel cu care a lucrat foarte bine în ultimele 6 luni, ducând echipa pe primul loc, însă este optimist privind viitorul clubului:

"Suntem cu toţii afectaţi. Le-am explicat jucătorilor care este situaţia. Eu m-am înţeles foarte bine cu Ovidiu Burcă, am avut o relaţie foarte bună şi sunt convins că în viitor va fi unul dintre preşedinţii de club buni din România. A fost decizia conducerii şi mai multe nu aş vrea să comentez. Ovidiu m-a rugat să nu facem comentarii", a declarat Alexa, conform Digi.

Viaţa merge înainte, avem un obiectiv de îndeplinit. E foarte important să promovăm şi trebuie să fim uniţi. Viaţa merge înainte şi fără Alexa, şi fără Burcă, şi fără Moraru. Fotbalul merge înainte, Rapid merge înainte. Pentru mine, principalul obiectiv este să promovăm. Când am venit aici, am venit hotărât să-mi îndeplinesc obiectivul. Este foarte important pentru tot ceea ce înseamnă Rapid să promovăm. Este foarte important pentru antrenori, jucători, conducerem suporteri ca echipa să fie în prima ligă", a mai spus Alexa.

Ovidiu Burcă a fost demis miercuri, atunci când a fost înștiințat de încetarea colaborării, prin e-mail, de către administratorul special, Radu Birlică.