- Rapid TV

5 februarie 2016


DĂNUȚ LUPU ÎȘI REVINE, DAR RĂMÂNE ÎN SPITAL

  
Dănuț Lupu este în continuare internat la Institutul Național de Boli Infecțioase, dar își revine, susțin cei din familia sa. Lupu lucrează cu un kinetoterapeut și a început să mănânce mai bine, el slăbind foarte mult în ultimele zece zile.

"Perioada critică a trecut, dar nu se pune problema să fie externat acum. A slăbit mult, după atâtea zile petrecute la Terapie Intensivă. Până acum mânca doar supe și iaurt. De acum, poate înghiți și mâncare solidă. În continuare, nu are voie să facă efort prea mare”, a declarat Răzvan, fiul fostului jucator, pentru Libertatea.



Fostul mijlocaș al Rapidului a făcut în urmă cu zece zile o dublă pneumonie, viața lui fiind pusă în pericol.