- Rapid TV

7 februarie 2016

EGAL CU LOCUL 5 DIN UCRAINA



Pe o vreme excelentă pentru fotbal, cu 28 de grade Celsius și cu o audiență ridicată în tribune, Rapid a debutat în turneul indian cu o remiză în fața unei echipe foarte bune a campionatului ucrainean. Meciul a fost echilibrat, cu un plus ofensiv din partea lui Volyn, însă giuleștenii au făcut un meci foarte bun.

Scorul a fost deschis de atacantul împrumutat de la Viitorul, George Tudoran, acesta primind o pasă excelentă de la Martin, iar jucătorul de 20 de ani a finalizat cu sânge rece din 7-8 metri.
Ucrainienii au egalat în minutul 59, când a înscris Redvan Memeshev.

Tensiunea a fost destul de mare în timpul meciului, rapidiștii luând patru cartonașe galbene.

Finalul le-a adus ambelor echipe câte un punct, plasându-le pe locul doi în grupă, după Atletico Paranaense U23, cea care a trecut cu 2-0 de Watford U21 în primul meci.

Pentru Rapid urmează meciul de peste două zile împotriva echipei de tineret a lui Watford, antrenorul acestora Harry Kewell urmărind partida din această seară din tribună

Dan Alexa a folosit următoarea echipă:
Drăghia - Kușnir, Avrămia, Robuste, N. Vasile - R. Costin, Trandu - Tudoran (46' Raiciu), I. Popa (84' Potecea), Martin (70' Morar) - N'Koyi.