- Rapid TV

18 februarie 2016

LUPU, OPTIMIST PENTRU PROMOVARE, PESIMIST PENTRU VIITOR




Fostul decar al Rapidului, Dănuț Lupu, și-a revenit după perioada grea prin care a trecut, a ieșit din spital și acum se reface acasă, renunțând la fumat și la alte obiceiuri ce i-au dăunat înainte de operație. Cu toate acestea Lupu continuă să urmărească foarte atent fotbalul românesc și în special Rapidului, echipă care i-a rămas în suflet:

"Sunt sigur că Rapid va promova, însă problema este ce vor face de la vară încolo, pentru că sunt alte cheltuieli, alte pretenții și la cum l-am văzut pe domnul Moraru mi-e greu să cred că va baga mâna în buzunar", a spus Lupu la Digisport.

Dănuț Lupu a jucat în trei rânduri la Rapid, o dată în 1994, apoi a plecat la Brescia și s-a întors la clubul giuleștean după numai șase luni, pentru ca în 1997 să se reîntoarcă pentru a obține cel de-al doilea titlu de campion din istoria Rapidului, în 1999. 


Lupu a înscris 23 de goluri în tricoul Rapidului și rămâne unul dintre cei mai iubiți jucători din istoria clubului, tehnica sa sclipitoare fiind principalul atu cu care Lupu i-a încântat pe fanii giuleșteni.