- Rapid TV

15 februarie 2016

OBLIGATORIU ÎNAINTE!

Ovidiu Nahoi este unul dintre rapidiștii care ne reprezintă cu onoare în această presă românească, îmbâcsită de becaliști, fecesebiști și pseudojurnaliști. În urmă cu un an, acesta posta pe pagina Just Rapid un mesaj superb care este și acum de actualitate, prin care îndemna rapidiștii la unitate:
"Dragi prieteni,
Rare sunt momentele in care o infrangere poate fi atat de datatoare de sperante. Vom mai trai si vor mai fi meciuri cu Steaua – pe unele le vom castiga, pe altele le vom pierde, dar niciodata nu vom mai fi atat de senini ca acum.
Este un moment special si vreau sa va spun cateva lucruri.
Nu vin acum cu sfaturi pentru noul patron. Stie el mai bine, din moment ce s-a inhamat la o treaba al naibii de grea. Vreau sa va indemn sa privim putin peste umar, ca sa ne amintim prin ce am trecut. Si sa ne gandim ce avem de invatat din toate acestea.
Si as incepe cu meciul acela cu Otelul Galati, din toamna-iarna lui 2012, primul de la declararea insolventei. Am pierdut si atunci, cu 3-2. Dar nu scorul era important, ci sentimentul de cadere in gol, de nesiguranta pentru tot ce avea sa urmeze.
Eram vazuti ca retrogradati sportiv in finalul acelui sezon, de catre toate ghicitoarele in stele din fotbaul nostru. Ne-am incapatanat sa terminam la mijlocul clasamentului. Si am ramas cu acel memorabil 1-1 cu Steaua.
A venit retrogradarea prin decizii luate in birouri, si asta sub amenintarea falimentului. 
A fost greva foamei – un gest sublim al unui grup de suporteri. Aici imi permit, totusi, o sugestie pentru noul patron. Cred ca acei baieti care si-au riscat sanatatea si chiar viata pentru Rapid trebuie sa aiba intrare libera, pe viata, la toate meciurile de acasa ale Rapidului. Ei sa intre gratis si nu tot felul de trepadusi de pe la Tribuna 0!
A venit apoi meciul de baraj cu Chiajna. Un meci pe care nu l-am vrut. Dar pe care a trebuit sa-l jucam – si l-am castigat! Si uite asa am ajuns probabil singura echipa de fotbal de pe lumea asta retrogradata prin decizii administrative, de doua ori in acelasi sezon.
Si am inceput Liga a II-a. Greu. Doua egaluri neconvingatoare. Si un meci la o nou promovata, Tarlungeni , in care ramanem in noua oameni. Dar castigam in noua! Atunci am capatat convingerea ca ne vom ridica, fiindca avem un mare avantaj in fata celorlalti: pentru noi joaca si tricourile, si publicul. 
Nu stiu daca am castigat lejer mai mult de doua meciuri in sezonul trecut. Am castigat mereu strans, scrasnit, am scos egaluri pe muchie, am mai si pierdut. Sa recunoastem ca a fost un sezon frumos, palpitant, cu meciuri jucate la ambitie, cu trosnet de tibii, cu multa transpiratie.
Ne-am luptat pentru promovare cu echipe bine finantate din bani publici, cu jucatori cu salarii platite la zi si conditii bune de pregatire. Si iarasi am razbit. Si iarasi deciziile luate in birouri au vrut sa ne ingroape. Multi ne vedeau deja morti. Unii se pregateau chiar sa joace tontoroiu pe lespedea noastra de mormant.
Dar avea sa vina un alt moment sublim – mobilizarea celor care au sustinut financiar depunerea contestatiei la TAS! Fiecare dintre cei care au contribuit, indiferent de suma, are o particica din meritul salvarii Rapidului. Asta e de povestit nepotilor.
In sfarsit, dupa multe convulsii interne, dupa presiuni si lovituri pe la spate, dupa diversiuni si tradari din interior, binele a invins. 
Asa am traversat pustiul, timp de aproape doi ani se zile. A fost incredibil de greu. Banii au lipsit, dar echipa a jucat, suporterii au cantat, Rapidul a existat!
Ca intotdeauna, un asemenea razboi de lunga durata a lasat urme. Randurile noastre s-au rarit. Era normal. La batalie, cei lasi fug. Altii, raniti, nu mai pot continua. Raman insa cei tari. Acesta este nucleul de la care va incepe renasterea, acesta este firul de apa care va incepe sa se umfle pana va deveni fluviu. 
Sa privim asadar in urma si sa multumim bunului Dumnezeu ca ne-a trecut prin incercarea aceasta. Inseamna ca are un plan cu noi. 
Asa ca nu pot incheia decit spunand
OBLIGATORIU INAINTE!"