- Rapid TV

18 februarie 2016

OVIDIU BURCĂ A VORBIT DESPRE PLECAREA DE LA RAPID

Ovidiu Burcă a vorbit aseară, la Sport Total FM, despre plecarea de la Rapid, despre perioada petrecută în Giulești și despre turneul din India:
Am fost mâhnit de modul în care cei care conduc clubul au ales să ne despărțim. Mă așteptam la altceva, am încercat întotdeauna să gasesc soluții, dar s-a ajuns la aceasta situație.
Pe de altă parte, sunt liniștit, în aceste luni s-a văzut la Rapid munca mea. Când am venit în Giulești, antrenorii refuzau pe bandă rulantă echipa, Pancu a venit pentru două săptămâni și apoi a plecat, suporterii se împușcau pe la Pro Rapid…
În tot acest timp am facut o echipă competitivă pentru nivelul ligii secunde. Sunt mâhnit și frustrat, mă așteptam la alt tratament din partea celor care conduc clubul. Nu am ieșit în presă să fac publice problemele de la Rapid.
Când am venit la Rapid, domnul Moraru mi-a garantat că voi avea autoritate, respect și faptul că mă va lăsa să implementez ce cred eu că este mai bine pentru echipă. Probabil că dumnealor au crezut că vine un tânăr care va răspunde afirmativ la toate ideile lor.
Sunt un tip care, când crede cu tarie în anumite lucruri, își spune punctul de vedere. Cred că toate aceste lucruri au dus la demiterea mea.
Am mai avut contre cu dumnealor. Un moment greu a fost când Florin Marin a ales să plece cu o săptămână înainte de a începe campionatul. Acolo am avut un moment în care m-am clătinat, dar am decis să rămân pentru a ajuta la redresarea echipei.
Eram în cantonament cu Rapidul, în India, când am aflat vestea demiterii. Am înțeles că echipa trecea printr-o perioadă dificilă și am venit cu ideea acestui cantonament, acolo veneau echipe cu tradiție în Europa și nu numai. Eu nu-mi aduc aminte ca în România o echipă să nu fi plătit un cantonament în ultimii ani așa cum am reușit noi.
Din cate știu, dumnealor au preferat să scoată din organigramă funcția de președinte. Probabil prerogativele le va prelua familia Moraru, administratorul special…
Cred cu convingere că Rapidul va promova, ne-am întărit în această perioadă, au venit 8-9 jucători cu potențial iar echipa va arăta mult mai bine în această parte a doua a campionatului.
Când am ales să le aduc la cunoștință turneul din India m-am informat înainte, am discutat cu directorul executiv de la Munchen 1860. India iți oferă o experiență unică în viață, recomand oricui să viziteze această țară. Sportiv, am avut cele mai bune condiții de performanță. După două zile în care am stat la acel hotel cu probleme, ne-am mutat la un hotel de 5 stele, cu condiții de top.
Apoi, jucând într-un turneu cu miză, cu zecii de mii de oameni în tribune și meciuri televizate, cred că a fost benefic. Practic, eu consider aceste meciuri ca și unele oficiale. Cine vorbește altceva despre acest turneu nu se află în cunoștință de cauză.
Toată presa din India si toate echipele au aflat ce mi s-a intâmplat. Toată lumea a venit să mă consoleze, dar era o situație stânjenitoare pentru mine. Interesant este că indienii s-au simțit vinovați și credeau că din cauza lor s-au întâmplat toate astea. I-am liniștit și le-am spus că așa se întâmplă în România. Mi-am plătit singur biletele de întoarcere ca să ajung cât mai repede în țară și să ma liniștesc.
Eu am avut o experiență scurtă în managementul sportiv, dar am acumulat multe lucruri. Cred că sunt pe un drum bun și am tot viitorul înainte! Am ambiție și cred că voi face performanță de acum înainte. Se pot face lucruri importante în fotbalul românesc", a spus Ovidiu Burcă, la Sport Total FM.