- Rapid TV

16 februarie 2016

RAPID JOACĂ MÂINE DIMINEAȚĂ UN NOU AMICAL




Conform 1923.ro, Rapid va juca mâine dimineață, de la ora 6:30, ora României, un nou meci amical în stagiul de pregătire din India.

Dan Alexa a reușit să găsească un adversar dintr-o ligă inferioară indiană, al cărui nume nu îl știm încă, însă se pare că le va da șansa tinerilor care nu au jucat, sau care au jucat mai puțin, să îl impresioneze în acest final de cantonement.


Astfel, se pare că îi vom vedea la lucru pe Răzvan Petre, Cristian Timiș, Alex Potecea, Andrei Pleșa sau Valentin Răsdan, dar și pe Cătălin Țîră, cel care încă nu l-a convins pe Alexa că merită un loc în primul unsprezece.

Rapid ar urma să susțină vineri ultimul meci amical înaintea întoarcerii în țară, tot împotriva unei echipe locale.

Altfel, Rapid l-a transferat astăzi pe Adrian Puțanu, jucător venit liber de contract, după ce a jucat la Viitorul Constanța și FC Brașov.