- Rapid TV

12 februarie 2016

RAPID JOACĂ PENTRU FAIMĂ, DAR ȘI PENTRU BANI



Pe langă ocazia unică de a întâlni o echipă braziliană, fie ea și de rezerve, Rapid are o motivație suplimentară în meciul de mâine, și anume una financiară.

Câștigătoarea acestui turneu va primi o sumă frumoasă de bani, 30.000 de dolari, sumă care i-ar prinde foarte bine Rapidului în aceste momente dificile, tocmai de aceea înfrângerea cu tineretul lui Watford este cu atât mai greu de digerat, cu cât doar Rapid, Volyn Lutsk și Shamrock Rovers au venit cu prima echipă la Kozhikode.

Chiar dacă este dificil Rapid are încă șanse de calificare în semifinale, și de ce nu în finală, având însă nevoie de o victorie la cel puțin trei goluri diferență în meciul de mâine, cu Atletico Paranaense U23, partidă ce va începe la ora 15:30 și pe care o veți putea vedea în format Livetext pe Rapid TV.

Altfel, organizatorii turneului indian Nagjee au investit o sumă destul de mare în desfășurarea lui, doar dacă luăm în calcul faptul că au plătit integral transportul și cazarea tuturor celor 8 echipe participante, suma totală depășind 300.000 de dolari.