- Rapid TV

25 februarie 2016

ULTIMUL RAPID EUROPEAN




Pe 9 august 2012, pe Național Arena, Rapid juca în preliminariile Europa League, împotriva lui Heerenveen. După un 4-0 pentru olandezi, în tur, Rapid avea doar șansele unei victorii pentru onoare, lucru pe care l-a și realizat, cu 1-0, însă rezultatul nu a transpus ceea ce s-a întâmplat în teren, jocul giuleștenilor fiind unul impresionant. 

1.500 de suporteri giuleșteni au venit pe marea arenă bucureșteană pentru a-și vedea favoriții, însă nu mulți s-ar fi gândit că acela va fi ultimul meci european pentru o perioadă lungă. 


Aveam totuși o echipă bună, cu Bozo, Rui Duarte, Teixeira, Roman sau Herea, iar problemele financiare erau existente, însă nu era pentru prima dată când Copos arăta buzunarele pe dos. 

Dintre jucătorii convocați pentru acel joc, unul singur se mai află în lotul Rapidului, este vorba despre unul dintre copiii Giuleștiului, portarul Virgil Drăghia, acesta fiind rezervă la acel meci. Dar haideți să vedem ce s-a întâmplat între timp cu jucătorii care au participat la ultimul joc european al Rapidului:

CĂLIN ALBUȚ (34 ani) - un portar bun, dar cu gafe uriașe când ți-era lumea mai dragă, a ajuns în această iarnă la Gaz Metan Mediaș, după ce în turul campionatului a fost rezervă la Viitorul Constanța. După despărțirea de Rapid, Albuț a mai jucat la Gloria Bistrița și Săgeata Năvodari.

RUI DUARTE (35 de ani) - un personaj pitoresc în Giulești, fundașul dreapta s-a retras din fotbal după o ultimă aventură în Cipru, la Anorthosis, urmată de retragerea de la o echipă din țara natală, 1 Dezembro. De curând a oferit un interviu amuzant pentru Rapid TV.

CRISTIAN OROS (31 de ani) - după ce a plecat de la Rapid, fundașul central a jucat un sezon în Ucraina, la Zakarpattia, acum fiind un jucător de bază la liderul campionatului, Astra Giurgiu.

BERTI GLAUBER (32 de ani) - s-a retras din fotbal la numai 30 de ani, după ce și-a încheiat contractul cu Columbus Crew, din MLS, acum fiind om de afaceri în Brazilia.

VLADIMIR BOZOVIC (34 de ani) - plecat de la Rapid în iarna sezonului 2012/13, Bozo a jucat trei sezoane la Mordavia Saransk, iar acum este liber de contract. 

FILIPE TEIXEIRA (35 de ani) - "magicianul" de la mijlocul terenului este unul dintre cei mai importanți oameni ai lui Șumudică, la Astra, după perioada Rapid, portughezul a mai jucat la Al Shaab și Petrolul Ploiești. 

ȘTEFAN GRIGORIE (34 de ani) - Fane Grigorie tocmai a revenit la FC Brașov, în ultimii patru ani schimbând patru echipe, Apollon Limassol, FC Brașov, Concordia Chiajna și CSMS Iași.

MIHAI ROMAN (31 de ani) - se părea că a dat lovitura odată cu transferul în Ligue 1 la Toulouse, însă ghinionul l-a împiedicat să joace pentru francezi, suferind două accidentări grave, ce l-au ținut pe tușă aproape doi ani. Acum aparține de Toulouse, jucând sporadic la echipa a doua, iar din vară devine liber de contract.

OVIDIU HEREA (30 de ani) - marcatorul singurului gol din meciul cu Heerenveen a rămas fără echipă, după ce și-a încheiat socotelile cu Skoda Xanthi, în această iarnă. Herea a jucat două sezoane în Elveția, la FC Sion, între 2013 și 2015.

ROMEO SURDU (32 de ani) - joacă în prezent în prima ligă din Moldova, la Milsami Orhei, iar după plecarea de la Rapid a mai evoluat pentru Apollon Limassol și FC Brașov.

ANDREI CIOLACU (23 de ani) - mezinul lotului din acea vreme, Ciolacu s-a transferat în Polonia, la Slask Wroclaw, unde nu a jucat din cauza unor probleme cu conducerea clubului, iar în această iarnă a revenit în țară, la ASA Târgu Mureș.

DORIN GOGA (31 de ani) - considerat o mare speranță a fotbalului românesc, Goga a părut mereu că nu și-a fructificat din plin talentul, iar acum joacă la ACS Poli Timișoara, după ce în ultimii patru ani a mai jucat la Hapoel Ramat Gan, Dinamo Tbilisi și ASA Târgu Mureș.

NEMANJA MILISAVLJEVIC (31 de ani) - mijlocașul adus la Rapid de la FC Vaslui, s-a transferat în Bulgaria, acolo unde a schimbat trei echipe, acum fiind la Beroe, după ce a mai jucat la Ludogorets și CSKA Sofia.

BLAZE ILIJOSKI (31 de ani) - un aventurier prin definiție, Ilijoski joacă acum în Malaezia, la Kelantan, unde s-a transferat după ce a fost golgeterul lui Rabotnicki. Echipele exotice la care a jucat Ilijoski nu se opresc la Kelantan, după Rapid macedoneanul a mai evoluat la Gifu (Japonia) și Bangkok Glass (Thailanda).

VIRGIL DRĂGHIA (25 de ani) - rămas la Rapid, Virgil a fost mereu unul dintre preferații galeriei, chiar dacă nu a jucat întotdeauna titular. 

ALEXANDRU COMAN (24 de ani) - după despărțirea de Rapid, Coman nu a rupt gura târgului, în ultimii doi ani nu a prins decât 9 jocuri, 8 la Petrolul și 26 de minute la Ethnikos Achna. În această iarnă s-a transferat la FC Brașov.

IONUȚ VOICU (31 de ani) - este titular de drept la CSMS Iași, acolo unde are peste 50 de meciuri jucate în ultimii doi ani.

OVIDIU BURCĂ (35 de ani) - și-a încheiat cariera de jucător în 2012, iar din iulie 2016 a fost numit președinte la Rapid, de unde a fost demis în urmă cu aproximativ o lună.

IOAN OVIDIU SABĂU (48 de ani) - antrenorul echipei de atunci a Rapidului, a fost demis în scurt timp de la acel meci. El a mai antrenat de atunci doar 6 luni, la ASA Târgu Mureș, din octombrie 2013 până în martie 2014.

Echipa Rapidului din meciul cu Heerenveen:
Albuț - Rui Duarte (Goga 48), Oros, Glauber, Bozovic (C) - Teixeira, Grigorie - M. Roman, Herea (Milisavljevic 73), Surdu - Ciolacu (Ilijoski 46).
Rezerve: Drăghia - A. Coman, Voicu, Burcă.