- Rapid TV

26 martie 2016

AMIGO, TRICOUL RAPIDULUI E SFÂNT


Miguel Angel Luque a venit ca un mare star în Giulești, ca un jucător care a trecut prin vestiarul lui Barcelona și Atletico Madrid,chiar dacă doar pentru poze.


În Giulești a fost primit bine, el băiat simpatic, zâmbăreț, a luat numărul 10, tricou purtat de Pancu, Lupu, Herea, Ioniță și alți băieți cu glezna fină.

Normal, privind trecutul lui și numărul de pe spate ne așteptam să rupă norii. El o fi zis că liga secundă din România este mult prea mică pentru valoarea lui, dar probabil că salariul pe care îl ia este bunicel. Cu banii pe care îi ia Luque pe lună probabil că s-ar plăti vreo 5-6 angajați ai clubului, iar spaniolul cred că are și întâietate, pentru angajați căutându-se soluții externe.


Prin minutul 35 al meciului cu Bacău, Dan Alexa a considerat că purtătorul numărului 10 nu poate face față pe un teren umed și l-a înlocuit cu Raul Costin, un băiat care abia aștepta să bage niște alunecări prin bălți. Băiatul cu glezna fină, în loc să lase capul în jos și să-și ceară scuze pentru felul în care a jucat, nu numai joi, a avut o criză de nervi și a aruncat tricoul Rapidului pe jos, de parcă acel tricou purtat de mari rapidiști, și râvnit de mulți suporteri, ar fi de vină pentru faptul că el e mai slab decât nivelul ligii secunde dintr-o țară din lumea a treia. 

Amigo, una e să joci prost, că nu ești prima țeapă pe care ne-o luăm, dar să arunci tricoul Rapidului pe jos, nu te scuză. Să fii mândru că joci aici și că Dan Alexa crede în tine și să ne lași cu crizele astea. 

Probabil că cel mai bun gest pe care poți să-l faci e să renunți la tricoul cu numărul 10. Cu siguranță, nu-l meriți.