- Rapid TV

12 martie 2016

RAPID PRINDE VITEZĂ


Rapid și-a luat revanșa în fața uneia dintre cele două echipe care au învins-o în acest sezon, Bucovina Pojorâta, zdrobind-o cu un sec 5-0, fără mari emoții.

Dan Alexa a început ofensiv, cu N'Koyi, Morar și Țîră în atac, iar acest lucru s-a văzut pe tabelă.

Scorul a fost deschis de oaspeți, însă în propria poartă. Vlad Morar a trimis o centrare plouată în careul moldovenilor, iar Andu Moisii a dat un autogol de toată frumusețea, după 19 minute.

Din acest moment lucrurile au fost mai simple pentru Rapid, însă tabela a rămas "înghețată" până în minutul 70, când Patrick N'Koyi a finalizat pasa lui Tudoran, liniștind finalul de joc.

Ultimele zece minute au adus și spectacolul în Giulești. Mai întâi, George Tudoran a marcat cel de-al treilea gol stagional, după o centrare perfectă a debutantului Rafa Jorda, în minutul 79, apoi același Tudoran, mutat în partea stângă, l-a servit excelent pe Vlad Morar, care a înscris din centrul careului.

În cel de-al treilea minut de prelungire, George Ganea a luat o acțiune pe cont propriu, însă a fost faultat în careu, iar Iulian Popa a transformat penalty-ul, ajungând la 12 reușite în acest sezon.

Finalul de meci i-a găsit pe giuleșteni sărbătorind alături de fani o victorie ce îi menține la patru puncte distanță de locul secund, Dunărea Călărași, echipă ce a învins la Clinceni, cu 1-0.

Dan Alexa a folosit următoarea echipă:
Drăghia - Kusnir, Avrămia, Cruz, Fota - Raiciu (Tudoran '46), R. Costin - Morar, N'Koyi (Ganea '82), I. Popa - Țîră (Jorda '61).

Oaspeții, antrenați de Dănuț Mândrilă, au evoluat în formula:
Pop - D. Cristescu, Moisii, A. Răuță, Jarda - Buhăceanu (Acostăchioae '75), Căinari, Jugaru, Nuțescu - A. Marin (V. Stănescu '80), M. Coman (Târtârău '88).

Pentru giuleșteni urmează o deplasare în Moldova, unde vor întâlni Rapid CFR Suceava, duminica viitoare, de la ora 11:00.