- Rapid TV

18 martie 2016

RAPID, UN HOBBY STRESANT




 Hobby – indeletnicire plăcută, in afara preocuparilor profesionale, exercitata in timpul liber.


Stres – termen general utilizat pentru orice factor din mediu (traumatism, emoții, frig, caldura etc), capabil să provoace o stare de tensiune si o reactie de alarma a organismului, determinand uneori imbolnaviri grave.
Acestea fiind definitiile, pare greu spre imposibil ca un hobby sa fie stresant, adica o indeletnicire placuta sa provoace o stare de tensiune si o reactie de alarma de natura sa determine imbolnaviri grave.
Observati insa ca dictionarul explicativ al limbii romane nu precizeaza la ce organe intervin imbolnavirile si daca printe acestea figureaza si capul. E clar ca de acolo porneste  afectiunea. Dar nu se stie unde poate ajunge.
Norocul rapidistilor ca au capatani tari. Pana acum niciun cercetator nu a stabilit daca aceste capatani sunt sanatoase din nastere sau nu. Pe parcursul vietii de rapidist, ele sufera numeroase incercari. Celelalte organe inca functioneaza, dupa mai bine de 90 de ani de stres.
Asa a rezultat o nebunie sanatoasa care a facut posibila supravietuirea.
Hobby-ul, dragostea pentru fotbal, a venit in 1923, la infiintarea clubului, odata cu stresul: nicio echipa nu poate intra pe teren fara tricouri de aceeasi culoare. Aceasta problema originara a fost rezolvata. Alaturi de albul placerii pure de a juca fiecare meci ca pe ultima dintre finale, “for the good of the game” cum zic englezii, a fost ales visiniul, o culoare misterioasa – rezistenta la tavaleala, in acelasi timp nobila si dureroasa, amintind purtatorilor ca nimic nu vor castiga fara lupta.
Stresul de nu abandona acest hobby vine din destinul de a fi altfel decat ceilalti. Rapid a insemnat intotdeauna “anti”, indiferent de regimul politic. A fost osul de peste din gatul Sistemului: nu putea fi nici inghitit, nici scuipat afara. Rapidistii erau prea indaratnici ca sa fie inghititi, prea multi ca sa fie scuipati.
Sistemul inseamna “restul”: celelalte echipe si suporterii lor, mai-marii zilei, ba de multe ori chiar conducerea propriului club, prea conformista ca sa stea de partea incomoda a baricadei. De aici si sloganul “singuri impotriva tuturor”.
Acest mod de a trai fotbalul a generat, printre multe altele, o situatie de-a dreptul stranie, probabil unica in istoria acestui sport. In editiile de campionat 1980-81 si 1981-82, Bucurestiul a avut patru echipe in prima divizie. Dar echipa bucuresteana cu cei mai multi spectatori in tribune a fost Rapid, care evolua in a doua divizie. Si care nu a promovat in niciuna din cele doua editii. Asta inseamna ca nu a castigat suficiente meciuri, sau ca a pierdut prea multe meciuri. Cu toate astea, suporterii continuau sa vina. Si nu numai atunci. De ce?
Isi urmau hobby-ul. Niciun rapidist nu pleaca spre stadion cu gandul “azi vom pierde”, indiferent cat de puternic este adversarul. Stresul intervine abia in momentul cand realitatea din teren contrazice visul. Dar visul o ia mereu de la capat din secunda 2, oricat de nedrept ar fi scorul in secunda 1.
Dupa fluierul final, alb-visiniii raman minute bune pe stadion, ca sa isi aclame ori sa-si apostrofeze favoritii, ca sa analizeze detaliile partidei si viitoarele sanse.
Pentru filozofi, sunt trei cuvinte potrivite de Tertullian ca punct de start al unor infinite teme de reflectie. Pentru rapidisti, e crezul care le-a conferit aristocratia: Credo quia absurdum.
sursa: ziuaveche.ro