- Rapid TV

10 aprilie 2016

SCENE DE GROAZĂ DUPĂ MECIUL JUNIORILOR 2001


rapid bucuresti grupa 2001 juniori
Grupa 2001 a Rapidului. Cristi Țoia (al doilea din stânga, sus)
Duminică, pe stadionul Viitorul, din București, s-a disputat meciul de juniori dintre Derby București și Rapid, la grupele 2001. 

Victoria le-a aparținut rapidiștilor, fără drept de apel, cu un categoric 9-1, prin golurile marcate de S. Iosif (3), Nițu (2), Andreianu (2), A. Dumitrescu și Dop.

Acest rezultat a trecut însă în planul secund din cauza scenelor petrecute la finalul meciului. 

Antrenorul tinerilor rapidiști  ne-a relatat cu durere în suflet ceea ce s-a întâmplat: "La finalul meciului, i-am strâns pe băieții mei la marginea terenului, i-am felicitat, iar jucătorii au plecat spre casă. Ținând cont de faptul că stadionul se află în jurul Arenei Naționale, doi dintre băieți au plecat singuri spre casă, însă au fost atacați de câțiva dintre părinții adversarilor de la clubul Derby, fiind agresați fizic foarte dur. Unul dintre copii, Cristian Țoia, s-a ales cu dinții sparți și cu ochiul învinețit", a spus fostul jucător al Rapidului din anii '90 Mihai Iosif

Acesta a continuat: "Sunt pur și simplu șocat de ceea ce s-a întâmplat cu elevii mei, este incredibil cum se poate întâmpla așa ceva în București, în anul 2016. Trebuie să se ia niște măsuri, nu se poate ca părinții și antrenorul jucătorilor adverși să îi atace pe rapidiști. Pe lângă acest lucru, cei de la Derby au jucat cu patru jucători mai mari. Este de necrezut. Sunt rapidist de mic și nu accept ca unul dintre copiii de la grupa mea, și un rapidist, să fie agresat!"

Țoia a ajuns la Spitalul Clinic de Urgență "Grigore Alexandrescu", unde a primit îngrijiri medicale.