- Rapid TV

30 mai 2016

DINU GHEORGHE: NU AM AVUT EMOȚII

bucurie, hora

Rhema Obed, un fotbalist mediocru, care a jucat trei meciuri la Rapid, a băgat spaima în clubul nostru și ne-a ținut cu sufletul la gură pentru vreo două săptămâni.


Astăzi, FIFA a confirmat faptul că englezul și-a primit banii restanți, iar Rapid a putut petrece cu adevărat.

Multe opinii au circulat de-a lungul acestor zile, unii oameni de fotbal știau sigur că Rapid va fi penalizată, însă destinul ne-a fost favorabil, iar în sezonul viitor vom juca din nou derby-urile tradiționale, cu Steaua și Dinamo. Poate chiar de patru ori, dacă Valerii Moraru va investi și vom avea o echipă bună, ce va prinde play-off-ul.

Noi ne-am bucurat după meciul cu Clinceni, atunci am știut că am promovat. Nu am avut emoții. Am văzut specialiștii din fotbalul românesc care și-au dat cu părerea. Din păcate unii au mai și condus fotbalul și vorbesc așa, ca să se afle în treabă.
Nu am avut emoții pentru că lucrurile erau foarte clare. Nu trebuie 4 facultăți de drept ca să înțelegi un document”, a declarat Dinu Gheorghe, conform dolce-sport.ro.

Astfel, vom avea o vară liniștită și așteptăm cu mare interes reunirea lotului, care este programată în jurul datei de 15 iunie.