- Rapid TV

16 mai 2016

FRF NU A DEPUNCTAT RAPIDUL
Comitetul Executiv al FRF nu a ratificat decizia FIFA de a depuncta Rapidul. Forul mondial a decis ca giuleștenilor să le fie luate 6 puncte pentru o datorie către fostul lor jucător Rhema Obed. Clubul a prezentat luni o înțelegere semnată cu fotbalistul, iar FRF a decis să poarte cu FIFA o corespondență care să lămurească situația.
Rapid a primit un răgaz de 48 de ore pentru a prezenta înțelegerea cu fotbalistul, în același timp urmând să fie trimis actul și la FIFA. FRF va solicita forului mondial o poziție definitivă, iar dacă pedeapsa va rămâne, gilueștenii vor pierde 6 puncte.
FIFA a somat FRF să-i depuncteze pe giuleşteni, din cauza faptului că nu i-a plătit o datorie lui Rhema Obed. Fost jucător al Rapidului în sezonul 2013/14, acesta a dat în judecată la FIFA clubul patronat de Valerii Moraru, pentru a-şi recupera o datorie de 57.000 de euro, şi a avut câştig de cauză. Astfel, forul mondial a trimis Federaţiei Române de Fotbal o somaţie, în care cere penalizarea cu 6 puncte a grupării giuleştene.
La scurt timp după ce a aflat de decizia FIFA, Valerii Moraru a comentat subiectul,  în exclusivitate pentru Digi Sport. "Contestăm depunctarea şi, între timp, vrem să-i plătim cei 57.000 de euro lui Obed. E un model care s-a mai folosit, inclusiv în Rusia. Acum lucrează avocaţii la asta. Sunt zeci de cazuri, de jucători care se judecă pentru datorii de zeci de mii de euro. Noua lege a insolvenţei nu ne apără de nimic. Noi trebuie să le plătim jucătorilor, pentru că altfel suntem depunctaţi. Sper să nu ni se ia punctele.", a declarat patronul Rapidului. 
Astfel, cel puțin deocamdată, Rapid rămâne pe primul loc în play-off-ul primei serii din Liga 1, cu 37 de puncte, două mai multe față de a doua clasată, Dunărea Călărași.
sursa: digisport.ro