- Rapid TV

12 mai 2016

PENALIZARE DE 6 PUNCTE PENTRU RAPID!?

Rapid se află pe marginea prăpastiei din cauza datoriilor, iar toată munca depusă în acest sezon de jucători şi staff s-ar putea prăbuşi ca un castel din cărţi de joc. Echipa antrenată de Dan Alexa va fi depunctată cu şase puncte când mai sunt patru runde din Liga 2, iar teroretic poate pierde promovarea. Luni s-ar putea pune în aplicare decizia.
Fotbalişti, antrenori şi foşti oameni din staff reclamă că au de primit sume importante de la echipa clasată în prezent pe locul secund din Seria I a Ligii 2. Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a trimis azi un ultim avertisment forului de la Casa Fotbalului într-o speţă care îl are în prim-plan pe englezul Rhema Obed, mijlocaş care a evoluat în Giuleşti în toamna anului 2013.
Fostul junior de la Arsenal a mutat şi munţii din loc pentru a-şi face dreptate şi a dat în judecată la FIFA clubul patronat de Valerii Moraru. Rapid îi datorează 50.000 de euro, iar fotbalistul a câştigat la FIFA memoriul pe care l-a depus împotriva clubului din Giuleşti. Oficialii FIFA au decis ca gruparea din Grant să-i achite în termen de două săptămâni suma de 50.000 de euro, însă avocaţii de la Rapid au încercat să-l convingă pe britanic să accepte amânarea plăţii până în luna iunie. "Nu sunt de acord cu această propunere pentru că Rapid poate nu promovează în primul eşalon, poate patronul părăseşte echipa sau poate clubul intră în faliment. Prin ceea ce fac vreau să atrag atenţia asupra sclaviei la care sunt supuşi în România nu numai fotbaliştii, ci şi oamenii din staffurile tehnice", explica în urmă cu o săptămână Rhema pentru ProSport.

sursa: prosport.ro