- Rapid TV

18 mai 2016

RADU BIRLICĂ RĂSPUNDE FAMILIEI MORARU

Războiul civil de la Rapid a intrat într-o fază în care, probabil, numai procurorii mai pot face lumină. În acest moment au apărut acuzaţii cu iz penal de ambele părţi. După ce Violeta Moraru, soţia patronului Valerii, a acuzat un grup de presiune care a prădat clubul şi a încercat să exercite un şantaj pentru a obţine beneficii, cei vizaţi au reacţionat în cursul zilei de marţi.

Arătaţi cu degetul ca fiind aliaţi în acest demers ilegal, fostul administrator special Radu Birlică şi suporterul Adrian Matei, care deţine şi 1% din club, au contactat ProSport pentru a anunţa că o vor da în judecată pe Violeta Moraru. Birlică, gestionar al clubului din ianuarie până la începutul lui mai, a făcut nişte afirmaţii concrete:
> Patronii au înfiinţat o asociaţie non-profit pe nume Forza Rapid prin intermediul căreia le cer suporterilor să direcţioneze 2% din impozit pentru a ajuta clubul, numai că această organizaţie n-are nicio legătură cu Rapid, ba, mai mult, conturile sunt ale lui Valerii Moraru şi ale unor prieteni ai acestuia.
> Banii din încasările de la meciuri şi din vânzările de materiale promoţionale, care se strâng la Fan Shop, sunt ridicaţi de angajaţi ai Azuga Waters.
> Plăţile făcute de Azuga Waters evită contul unic al clubului şi, astfel, ar deveni nu numai ilegale, dar şi imposibil de controlat şi de verificat de către administratorul judiciar şi cel special.
> În timp ce altor echipe din Liga 1 li se livrează apă de către Azuga Waters gratuit, sub formă de sponsorizare, la Rapid această apă este facturată şi, deci, plătită de club.
> Din vara lui 2014, de când a preluat familia Moraru clubul Rapid, datoriile au crescut de la 2 la 4,5 milioane de euro.
Adrian Matei a trimis şi el un drept la replică în care acuză, de asemenea, familia Moraru şi spune că nu poate fi învinuit de vreo cârdăşie cu Birlică atât timp cât, la investirea acestuia, a fost singurul care a votat împotrivă.
În concluzie, conflictul de la Rapid, purtat până acum în club, se mută, după toate probabilităţile, la tribunal. Violeta Moraru, patroană la Azuga Waters, principalul creditor al Rapidului, a anunţat deja, într-un interviu care poate fi citit aici, că va face plângeri penale şi că în ultima lună a fost victima şantajului şi a ameninţărilor unui grup de persoane, între care administratorul judiciar Aurel Brihac, administratorul special Radu Birlică şi acţionarul minoritar Adrian Matei.
Birlică„Dânşii au pornit pe o pantă care eu zic că duce cât de curând spre penal“
După apariţia interviului cu Violeta Moraru, fostul administrator special Radu Birlică a contactat ProSport pentru a lansa nişte acuzaţii de competenţa Parchetului:
Radu Birlică: Doamna Violeta Moraru a spus că s-a făcut un complot între mine, administratorul judiciar, directorul de marketing… Tot clubul e împotriva dânşilor. Cine îşi permite, la asemenea nivel, să facă un complot? Să răspundă de ce ar face cineva un asemenea complot în condiţiile în care toată lumea a venit acolo să sprijine Rapidul şi să nu se ducă de râpă totul? A doua chestiune…
ProSport: O clipă. Doamna Moraru a spus că, în cazul dumneavoastră, e vorba de dorinţa de a prelua puterea în club şi de a avea un control total.
Păi, de ce să preiau clubul, dacă eu sunt administratorul special? Cum adică? În ce sens? Să explice clar!
Aţi fost deranjat că a fost adus directorul sportiv Dinu Gheorghe pentru că nu mai puteaţi face ce vreţi în club. V-aţi imaginat un fel de patron.
Hai să fie clar: 1) Dinu Gheorghe a venit în club pe funcţia de director sportiv. Într-un club în insolvenţă există o ierarhie. Clubul în insolvenţă e condus de administratorul special sub supravegherea administratorului judiciar. Domnul Dinu Gheorghe a venit pe funcţia de director sportiv. Nu s-a opus nimeni să vină. Dimpotrivă, am semnat contractul şi am acceptat nişte clauze care înrobeau Rapidul în situaţia în care este acum. Dar am acceptat ţinând cont că dânsul are o experienţă în fotbal şi m-am gândit că-l ajută pe domnul antrenor Dan Alexa cu prestanţa dânsului în faţa echipei. 2) Nu există cuvântul „patron“ într-un club în insolvenţă, chiar dacă dânşii sunt patroni în acte. Nimeni nu-şi permite să facă pe patronul şi nimeni nu-şi permite să facă la nivelul acesta nişte referiri la un om care a condus din funcţia de administrator special al clubului. Dacă voiam să mă opun, domnul Dinu Gheorghe nu era angajatul clubului. Dimpotrivă, eu am atras atenţia că nu se respectă legea, cum, de altfel, o fac constant, şi nefiind publicată în BPI funcţia dânsului…
În ce
BPI. Buletinul Insolvenţilor. I-am atras atenţia că nu se poate face un contract. Ei insistau să facem pe loc un contract. Le-am spus că nu se poate face un contract până nu se face o organigramă nouă care să conţină postul dânsului, de manager sportiv / director sportiv. Exact aşa este trecut în organigramă. Ca să respectăm procedurile legale, trebuia să facem o organigramă nouă şi să o publicăm în BPI. Abia după aceea funcţia dânsului era validă. Ceea ce s-a şi întâmplat. Asta a fost singura mea obiecţie. Nicidecum nu m-am opus. Nu am nimic cu domnul Dinu Gheorghe ca şi om. Revin la acest scandal, şi îmi pare rău că se continuă, dar este inevitabil, vreau să vă spun că totul a plecat de la informaţia ProSport despre datoria dânsului, pe care eu am confirmat-o, la fel ca şi administratorul judiciar. Şi a mai plecat de la faptul că, în toată această perioadă, ni s-au formulat mai multe cereri de a nu se executa biletele la ordin care erau o garanţie către stat. Către partea contribuţiilor către stat. Până atunci toate au fost bune şi frumoase. Eu am încercat, aşa cum am mai spus, 3 euro să-i împart în 7.000 de locuri. Şi să ţin clubul pe linia de plutire. Acum să revin la alte lucruri pe care le-am sesizat în interviul doamnei Moraru.
Aşa.
Am spus că scandalul a plecat de la ameninţările familiei Moraru, care îmi cerea să scot biletele la ordin din bancă. În cluburile în insolvenţă noi trebuie să atragem sponsori, să aducem fonduri, exact cum spune dânsa, să-i forţăm pe cei care au să dea bani clubului, din diverse debite, să îi forţăm să aducă banii înapoi şi în acelaşi timp trebuie să respectăm legile statului român de a plăti contribuţiile la stat. Aceste contribuţii sunt girate de Azuga Waters. Azuga a girat cu un număr de bilete la ordin ca garanţie pentru acele contribuţii. Eu, pe durata mandatului meu, nu am făcut decât să respect legea şi să bag biletele în bancă. Am rămas total surprins, poţi să scrii asta, când am fost înştiinţat de bancă despre refuzul total de plată la cele două bilete. Iar în această situaţie am înştiinţat administratorul judiciar, care a făcut executarea Azuga Waters. Şi de aici, pot să spun cu certitudine, dânşii au pornit pe o pantă care eu zic că duce cât de curând spre penal. O să revin asupra acestui aspect. Eu vreau să vă spun că am contactat avocatul meu şi, pentru afirmaţiile asupra cărora nu vreau să mă opresc, pentru că există contracte, există tot felul de facturi încheiate de departamentul de marketing, deci nu era treaba mea, şi economic, o să-i dau în judecată.
„Sponsorii care au venit să ajute sunt împroşcaţi cu noroi“
Aţi băgat pe sub uşă, în ultima zi de lucru, vraful de facturi la directorul economic?
Nu există aşa ceva. Departamentul de marketing a fost anunţat din timp, sponsorii care au venit să ne ajute, culmea, sunt acum împroşcaţi cu noroi de familia Moraru. În condiţiile în care ei nu aveau nici măcar 3 milioane (n.r. – 300 de lei) să ne dea pentru masa sportivilor.
Ce-aţi făcut cu „costumele“ care au dispărut? Acea aparatură de recuperare de la „Fit for you“.
Nu a dispărut niciun costum! Dânsa este într-o gravă eroare. Costumele respective sunt… Dacă ar fi intrat pe site-ul companiei, ar fi văzut că acele costume merg în baza unui mecanism foarte complicat. Iar jucătorii le folosesc la sediul firmei sponsorului. Costumele nu poate să ţi le dea cineva. Şi, în plus, nu exista în niciun contract aşa ceva. Noi nu avem ce să facem cu costumele alea fără o tabletă şi fără un… Ele sunt conectate la un calculator.
Înţeleg, dar dânsa spune că le-aţi adus la ProRapid şi, când aţi plecat, au dispărut.
Nu am adus eu, în primul rând, costumele la ProRapid, le-a adus firma când a făcut antrenament cu băieţii. Şi sunt filmări cu acest antrenament. Şi apoi le-a luat înapoi. Pentru că, normal, nici eu, nici doamna Moraru, nici dumneavoastră nu puteţi să folosiţi costumele acelea fără programul respectiv, care este al companiei.
Cu carnea aceea, de 2.000 de euro pe lună, ce aţi făcut?
Domnul… Domnul Matei, nu vreau să mai intru în discuţiile acestea pentru că deja sunt mocirla familiei Moraru. Şi eu, în mocirla familiei Moraru, nu vreau să mai intru. Chiar este penibil. Eu vreau să vorbesc despre lucruri importante. Observ că dânsa abate atenţia suporterilor şi a mass-media de la lucrurile grave care se petrec în acest moment. Cu nişte lucruri mizere pentru care, de altfel, o să mă şi îndrept împotriva lor. Şi eu, şi ceilalţi implicaţi.
„Dânşii facturează apa la Rapid şi altor cluburi o dau gratuit“
Da. Să vă întreb altceva…
…Eu vreau să spun următorul lucru. Să ne explice dânsa cum se poate ca, în mandatul dânşilor, datoriile să crească de la 2 la 4,5 milioane? Să explice…
4,5 milioane de euro.
De euro. Bun. Cum se face că, până în acest moment, au schimbat atâţia administratori judiciari şi atâţia administratori speciali? De ce şi-au dat toţi demisia? De ce nimeni nu a putut să se înţeleagă cu această familie care împroaşcă cu noroi? De ce? Să spună public unde sunt banii şi cum s-au cheltuit banii din drepturile TV. Să scoată o fişă şi să ne arate la toţi. De asemenea, aş vrea să arate cu ce au contribuit real în club în perioada mandatului dânşilor, atât timp cât datoriile s-au dublat sau chiar triplat. De ce nu a fost plătit ANAF-ul sub nicio formă. În afara doamnei Cristina Andronache, cred că sunt singurul administrator care am executat bilete la ordin ca garanţie către stat. În momentul în care mi-am îndeplinit aceste obligaţii care îi atingeau pe ei a ieşit un mare scandal. Este normal lucrul ăsta într-un club ca Rapid? Să ne explice toate lucrurile astea. De ce, când am sesizat că nu există contract valabil de publicitate cu Azuga Waters şi faptul că această firmă livrează marfă către Rapid pe care vrea bani, în condiţiile în care patronii sunt acţionari majoritari, de ce în momentul acela nu au spus nimic? Să-mi dea o explicaţie. De ce nu s-a virat suta de mii de euro despre care spun dânşii, prin contractul de publicitate, fapt introdus şi de fostul administrator special în buletinul către tribunal?
Deci aceşti bani spuneţi că nu s-au virat, până la urmă?
Nu. Nu. Nu. Să ne arate contractul de publicitate pe care îl au în acest moment cu clubul. Să ne explice cum dânşii facturează apa la club şi, am înţeles, la alte cluburi fac sponsorizare.
Adică dau gratuit apa.
Da. Şi eu vreau…
Cât plătea Rapid pe lună pentru apă?
Nu ştiu. Doamna director economic poate să spună.
„Vreau să explice unde sunt sumele ridicate de la Fan Shop de diverşi angajaţi ai dânşilor“
Puteţi să spuneţi, de când aţi venit la club, câţi bani au fost viraţi de Azuga Waters?
Vreau să revin şi să vă spun că e foarte important ca suporterii să ştie şi să fie o transparenţă în tot ce a făcut Azuga Waters până acum. Dezinformarea şi minciuna au ajuns la capăt de drum. Vreau ca suporterii să-şi dea seama că nişte oameni au pus mâna pe acţiuni gratuit, pe care le-au girat la o bancă în contul a un sfert de milion de euro. Aşa. Vreau să explice dânşii unde sunt sumele ridicate de la Fan Shop de diverşi angajaţi ai dânşilor şi să spună public unde s-au dus acele sume.
Aveţi dovezi că se întâmplă acest lucru?
Mai ales… Mai ales că… Mă lăsaţi să vă spun ceva? Mai ales că eu am notificat… Şi eu, şi administratorul judiciar i-am notificat să nu ocolească contul unic unde se varsă banii şi de unde se fac plăţi. Mai ales că…
S-a întâmplat acest lucru? Au ocolit acest cont unic?
În mod frecvent! Mai ales că au fost notificaţi asupra acestor lucruri. Înseamnă că se întâmplă tot felul de lucruri pe care… Eu, personal, le-am spus că nu recunosc acei bani, nu ştiu de unde provin şi nu ştiu ce se întâmplă cu ei, de unde se fac plăţile. Trebuie să ştie toată lumea că, în acest moment, clubul se află într-o situaţie disperată. Aşa cum am mai anunţat, clubul a fost… La ultimele două meciuri, organizarea a fost făcută doar prin eforturile mele şi ale administratorului judiciar de a ne împrumuta cu bani, pentru a plăti cheltuielile.
V-aţi împrumutat la bilete.ro…
…Da, ne-am împrumutat la o firmă cu care avem o relaţie de colaborare. Şi am decontat după încasările respective. Dar nu e normal ca tu să ai patron la club şi noi, angajaţii, să căutăm bani să te susţinem pe tine la lojă.
„Acei 2% viraţi de rapidişti intrau în contul domnului Moraru“
Violeta Moraru spune că, din toamna lui 2014, Azuga Waters a virat la Rapid 8,4 milioane de lei. Anul trecut, drepturile TV din participarea în Liga 1 au fost de alte 4,5 milioane. Banii aceştia sunt mulţi pentru un club care a jucat un an în Liga 1 şi încă unul în Liga 2
Da… Tocmai asta vreau să spun. Să ne arate şi nouă unde sunt banii aceia. Sunt bani foarte mulţi. Atunci, cum vă explicaţi că au crescut datoriile cu 2,5 milioane de euro?
Nu ştiu.
Păi, asta spun şi eu. Se abate atenţia de la lucrurile astea foarte grave cu lucruri mărunte care vor fi demontate, oricum, cât de curând. Vă mai spun următorul lucru: cum explică familia Moraru înfiinţarea acelei organizaţii non-profit, Forza Rapid, organizaţie care le cere suporterilor 2% din venituri pentru club? În condiţiile în care clubul nu e acţionar sub nicio formă, iar banii nu intrau în contul clubului? Acei 2% viraţi de rapidişti intrau în contul domnului Moraru şi în conturile a doi prieteni ai dânsului.
Deci spuneţi că banii de la asociaţia Forza Rapid, care erau ceruţi pentru club, intrau în alte conturi?
În conturile domnului Moraru. În alte conturi. Puteţi să verificaţi asta. Clubul nu are nicio relaţie cu această asociaţie. Eu consider că e un moment zero e un moment în care oricine care murdăreşte acest club trebuie să ia mâinile de pe el. Sunt multe lucruri pe care aş putea să le vorbesc. Dar îmi rezerv dreptul ca, de acum încolo, să le vorbesc cu un avocat.
„A apărut un alt contract de publicitate!“
Îi veţi da în judecată.
100%. 100%. Aş mai avea să spun un lucru important. Înţeleg că a apărut un contract de publicitate cu firma dânşilor. Să-l facă public!
Un alt contract de publicitate, spuneţi.
Da, da, da. Un alt contract de publicitate. Care e valabil până pe 30 mai 2016.
Încheiat când? Luni?
Nu ştiu. Dar aş dori să-l facă public.
Ştiţi despre ce sumă e vorba?
Nu ştiu nimic. De aceea aş vrea să şi vedem acest contract. Prin intermediul dumneavoastră le cer să-l facă public.
„La publicitatea afişată de Rapid pentru Azuga, suma din publicitate ar trebui să fie de minimum un milion pe an“
Vom menţiona.
Bine, mai este o chestie foarte importantă. Lumea poate nu-şi dă seama, dar în urma unui audit o să se reflecte ce spun acum. Cu publicitatea care există acum pe stadion, sau a existat până am întrerupt-o eu, la Azuga Waters, la nivelul Rapidului, de Liga 1 şi Liga 2, valorează o sumă de bani. Acum, un audit s-ar putea să spună clar dacă suma de bani reflectă realitatea publicităţii de pe Rapid a Azuga Waters. Eu cred că este o diferenţă enormă.
Dumneavoastră ştiţi cam cât primesc alte cluburi din Liga 1 pentru publicitatea pe care o afişează pe stadion?
Păi, eu vă spun următorul lucru: la publicitatea afişată de Rapid pentru Azuga Waters, suma ar trebui să fie de minimum un milion pe an.
Chiar şi în Liga 2.
Nu contează, Rapid e un mare brand. Chiar şi în Liga 2. Gândiţi-vă că are ponderea cea mai mare din drepturile TV, că Rapid are tot timpul 2-3.000 de spectatori la meci, că e un club galonat din România cu foarte mulţi suporteri şi mare impact media. La un moment dat, cineva trebuie să se sesizeze şi de această publicitate.