- Rapid TV

26 mai 2016

"STELUȚA" MURDARĂ



După zeci de ani în care s-au acuzat blaturi peste blaturi, campioane trucate, jucători și antrenori pariori, s-au luat, în sfârșit, primele sancțiuni.

Gloria Buzău, echipă învinsă de la Rapid cu 2-1 și 4-0, în acest sezon, a fost descoperită cu 10 blaturi doar în sezonul trecut al ligii secunde (cu Voluntari, Brăila, Academica, Bacău, Farul, Berceni și Suceava)! Pe lângă aceste meciuri, buzoienii "marelui" Vioară au mai trucat și 8 meciuri amicale. 

Dacă în sezonul trecut au fost descoperite 10 blaturi, oare în acest sezon al Seriei 1 câte aranjamente s-au făcut? Probabil nu se va știi niciodată.


Pedepsele au fost însă blânde, trei antrenori fiind suspendați câte 2 ani, V. Ion, Bunică și M. Roșu, iar câțiva jucători de la buzoieni au primit între 6 luni și 1 an. Oare adversarii nu au fost implicați? 

Ok! S-a făcut un prim pas, dar acești jucători vor reveni în 6 luni și vor începe aceleași mizerii, iar la cât de greu se judecă aceste cazuri, cel mai probabil se vor retrage până vor fi descoperiți din nou. 

Singura soluție pentru a însănătoși acest fotbal muribund ar fi fost suspendarea pe viață, pentru a da un exemplu. Așa, ne revedem peste câteva luni cu Pălimaru, Stoicescu, M. Dedu și ceilalți simulatori de fotbal.

Urmează un sezon cu 22 de echipe, cu deplasări lungi, echipe falimentare și comunale, fără bani și identitate... perfecte pentru aceste practici.

Și noi ne agităm și stăm cu sufletul la gură pentru promovare și pentru existență, în timp ce jocurile sunt făcute de băieții deștepți, care stau 6 luni, dar au buzunarele pline. 

O rușine de fotbal! 



* Lista meciurilor trucate din Liga 2

Academica Argeș - Gloria Buzău 3-0 (etapa 2, 6 septembrie 2014)
ACS Berceni - Gloria Buzău 4-2 (etapa 4, 20 septembrie 2014)
Farul Constanța - Gloria Buzău 4-0 (etapa 5, 27 septembrie 2014)
FC Voluntari - Gloria Buzău 5-1 (etapa 14, 22 noiembrie 2014)
Gloria Buzău - ACS Berceni 7-1 (etapa 15, 29 noiembrie 2014)
FC Voluntari - Gloria Buzău 5-2 (play-off, 18 aprilie 2015)
CF Brăila - Gloria Buzău 3-2 (play-off, 2 mai 2015)
CS Bacău - Gloria Buzău 4-0 (play-off, 15 mai 2015)
Academica Argeș - Gloria Buzău 5-1 (play-off, 27 mai 2015)
Gloria Buzău - Rapid CFR Suceava 3-1 (play-off, 30 mai 2015)

* Lista meciurilor amicale trucate din Turcia

Gloria Buzău - Mordovia Saransk (Rusia) 1-8
Gloria Buzău - Al Raed (Arabia Saudită) 1-5
Gloria Buzău - Traktor Sazi (Iran) 1-3
Gloria Buzău - Paaykan (Iran) 2-2
Gloria Buzău - Sepahan (Iran) 1-1
Gloria Buzău - Esteghlal (Iran) 1-1
Gloria Buzău - Persepolis (Iran) 0-3
Gloria Buzău - MC Alger (Algeria) 0-3