Rapid TV

24 iunie 2016

PANCU SE RETRAGE


Daniel Pancu și-a anunțat retragerea, la aproape 39 de ani.

"Sunt șanse puține să continui pentru că am avut și o problemă la genunchi. Nu mai avusesem de 4 ani probleme, dar după meciul cu Petrolul s-a umflat genunchiul. Am făcut și un RMN și am probleme destul de grave. Va trebui să mă operez pe viitor. În afară de genunchi, fizic, fără probleme aș mai fi putut continua cel puțin un an în Liga 1, dacă nu chiar doi. Nu avem cultura asta, jucătorii sunt tratați altfel după o vârstă. Dacă în Italia sau Anglia s-au mai văzut astfel de cazuri, la noi sunt cazuri rare și lumea te privește altfel. Prefer să mă retrag eu în carapacea mea" a dezvăluit fostul internațional.

Pancu nu și-a ascuns dezamăgirea atunci când a vorbit de ultima echipă la care a activat, FC Voluntari. Pentru ilfoveni, fotbalistul de 38 de ani a jucat 25 de partide, a marcat 5 goluri și a oferit 3 pase decisive.

"Am plecat cu mult entuziasm la Voluntari, dar s-au întâmplat lucruri care nu mi-au plăcut în această iarnă. Povestea cu echipa a doua a fost decizia mea pentru că am vrut să demonstrez că oamenii se înșeală când pleacă de la idee preconcepută, când se uită în buletin. Într-o mică măsură am demonstrat, dar nu am mai avut șansele de care aș fi putut să profit. Până la urmă s-a terminat bine că echipa s-a salvat și sunt foarte mulțumit de acest lucru" a mai dezvăluit fotbalistul de 38 de ani.


În ceea ce privește viitorul, Pancu a recunoscut că nu are de gând să revină la marea sa iubire, Rapid. Jucătorul care are două titluri în carieră, unul cu formația din Giulești și unul cu Beșiktaș, are de gând să rămână în fenomen.


"Nu mă întorc la Rapid, m-am întors de prea multe ori la Rapid. Trebuie să-mi iau o bicicletă, că am inima mare și trebuie să lucrez. Lăsând gluma la o parte, voi vedea ce voi face. Deocamdată cred că merit și eu o perioadă de odihnă pentru că am 22-23 de ani de când am debutat la profesioniști, deci vom vedea. Mă văd continuând doar în fotbal pentru că nu mă pricep la altceva. O să am mai mult timp să merg și la școala de antrenori. Preocupări o să am" a încheiat Pancu pentru Digi Sport.

Postări populare

Toate știrile